Nu era dimineaţă în care să nu mă trezesc cu ea în gând. Nu era moment al zilei în care să nu mă gândesc la ea. Respiram doar cu speranţa că acea „perioadă aglomerată” se va încheia odată şi vom redeveni ce am fost. Visam la ziua în care ea mă va suna şi-mi va spune că gata, s-a terminat şi că îmi mulţumeşte că am avut răbdare cu ea, şi imi va cere sa iesim.
Când am confruntat-o cu asta mi-a răspuns printr-un email scurt că îi pare rău. De atunci a refuzat să-mi mai răspundă la telefon sau la mesaje. Asta era forma feminină de a se destinde social.. Îmi dădeam seama că iubisem o iluzie şi că ea nu era deloc aşa cum mi-o imaginasem eu....
 | ||||||||
| Când primeam un SMS de la ea sau un email, pulsul mi-o lua razna. Ca să constat când le deschideam că iarăşi e o scuză, că iar mă amână. |
